Transformers 2 (2009)
- ACTIUNE, AVENTURI, SF
- ENGLEZA
- LUNG
- Actori: Megan Fox, Shia LaBeouf, Isabel Lucas, Josh Duhamel, Hugo Weaving, Michael Papajohn, John Turturro, America Olivo, Rainn Wilson, Tyrese Gibson, Peter Cullen
- Regizori: Michael Bay

Marea bătălie intergalactică dintre Decepticoni și Autoboți a luat sfârșit odată cu moartea liderului Megatron și înfrângerea Decepticonilor. Timp de doi ani de zile, Pământul a fost în siguranță, pacea și liniștea fiind asigurată de Optimus Prime și războinicii lui. Însă oamenii sunt oameni, iar conducătorii planetei dau vina pe Autoboți pentru acest război ce a avut loc pe Pământ, și decid că este mai bine ca ei să o părăsească. Însă Optimus nu este de acord și încearcă, prin intermediul lui Sam, să-i convingă pe pământeni că cel mai bun lucru de făcut este ca ei să rămână în continuare aici pentru a-i proteja. Şi mare dreptate are, deoarece Decepticonii au un nou lider, pe Starsceam. Acesta își reface mica armată și pornește un nou război pe Pământ.
Deși Sam nu-și dorea decât să ducă o viață liniștită ca un adolescent normal, să facă un colegiu și să-și făurească un viitor, soarta i-a pregătit altceva. Din nou va trebui să îi ajute pe Autoboți să salveze Pământul și întreg Universul. Însă nu este atât de simplu, deoarece marele Megatron este readus la viață și este mai puternic ca niciodată. Iar asta nu e tot, alături de el și ceilalți Decepticoni, îl va avea pe Fallen, considerat a fi cel mai puternic robot existent.
Războiul a reînceput, iar Pământul se află din nou în pericol.

Autor: Iulian
În distribuția acestui film, o avem pe cea mai sexy femeie din lume, Megan Fox, care este de asemenea și o mare actriță, dovedind acest lucru și în Transformers 1. Alături de ea, mai sunt Shia LaBeouf , Josh Duhamel (Major Lennox), Tyrese Gibson (USAF Master Sergeant Epps), John Turturro (Agent Simmons) și mulți alții.
Un film regizat de Michael Bay, un mare regizor ce a stat în spatele unor alte filme de renume, precum (Friday the 13th, The Unborn, The Horsemen, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning, The Island, Pearl Harbor).
- Filmul rulează pentru aproximativ 150 de minute, destul de mult și este un lucru bun
- Foarte mult umor de-a lungul filmului, umor de situație și de dialog
- Universul Transformers pe care cu siguranță încântă pe toată lumea
- Unul dintre personajele principale din film este nimeni alta decât Megan Fox, aleasă drept cea mai sexy femeie din lume
- Efectele grafice sunt uimitoare, 3D-ul este îmbinat excelent cu realitatea
- Iar mașinile, niște adevărate minunății

- Prea repetitiv

Download
Transformers.2.Revenge.of.The.Fallen.2009.Cam.XviD-SKG
Download
Transformers.Revenge.of.the.Fallen.TELESYNC.XviD-COALiTiON
Download
Transformers.2.Revenge.Of.The.Fallen.2009.TC.XviD-SeeMSooN
Download
Transformers.2.Telesync.720p.x264-Fatal
Download
Transformers 2 (2009) TS XViD AC3-180Dude
Download
Transformers Revenge Of The Fallen TS XViD-XDurus








Comentarii
Adauga un comentariu la "Transformers 2":